Structura programului zilnic

Clubul de Vacanță GreenKid, destinat copiilor între 3 și 11 ani, se desfășoară astfel:

  • 3-6 ani – doar în perioada 1 – 31 august
  • 6-11 ani – 1 iulie – 31 august,
    și oferă o combinație echilibrată între învățare interactivă, joacă liberă și activități relaxante.

Ce face diferența la Clubul de Vacanță GreenKid?

  • Experiențe de învățare prin descoperire – Excursii, drumeții și activități în aer liber care îi conectează pe copii cu natura.
  • Ateliere creative și proiecte tematice – Artă, știință, teatru, muzică și meșteșuguri care îi susține să își exprime ideile liber.
  • Jocuri de echipă și dezvoltare socio-emoțională – Activități menite să le stimuleze colaborarea, empatia și spiritul civic.
  • Program echilibrat între relaxare și învățare – Fiecare zi combină activități educaționale, sport și timp de joacă, pentru ca cei mici să se bucure de o vară completă.
  • Un mediu sigur, natural și prietenos – Copiii sunt ghidați de personal calificat care îi susține să își exploreze pasiunile și să își dezvolte abilitățile într-un mod blând și autentic.
Vacanța poate fi mai mult decât timp pierdut – poate fi o perioadă în care copilul tău descoperă, învață prin joc și se bucură de fiecare moment, alături de prieteni și educatori dedicați.
Sosirea copiilor
8:00-8:30
Jocuri liber alese
8:30-9:00
Servire mic dejun
9:00-09:30
TEMA SĂPTĂMÂNII
09:30-10:30
Jocuri şi activităţi creative
10:30-11:00
Servire fruct
11:00-11:15
Igienă
11:15-11:30
Joc liber în grădină
11:30-13:00
Servire prânz
13:00-13:30
Relaxare
13:30-15:00
Jocuri creative şi de relaxare
15:00-15:30
Gustarea
15:30-16:00
Plecarea
16:00-17:00

Ai nevoie de mai multe informații?

Dacă vrei să afli mai multe despre cum învățăm, explorăm și creștem împreună la GreenKid, suntem aici să-ți răspundem la toate întrebările! Știm că alegerea unui mediu educațional potrivit pentru copilul tău este importantă, așa că te invităm să ne contactezi pentru orice detalii.
Scrie-ne, sună-ne sau, și mai bine, hai să ne cunoaștem! Te așteptăm cu drag să descoperi cum arată educația prin joacă, curiozitate și experiențe reale. 🌿


Programează vizită


Contactează prin Whatsapp

Profilul cadrelor didactice

Educatori care transformă vacanța în descoperire.

La Clubul de Vacanță GreenKid, copiii sunt ghidați de educatori calificați și dedicați, care știu să transforme fiecare zi într-o aventură.

Îmbinăm joaca, natura și metoda Reggio Emilia pentru ca fiecare copil să învețe, să exploreze și să crească… chiar și în vacanță.

Ce mâncăm?

Mic dejun
Tartine cu mozzarela și legume

Cantități: 30g/30g/20g, Calorii: 290.2

Fruct

Cantități: 100g / 112.4 Calorii

Prânz
Ciorbă de pui cu leuștean

Cantități: 200g, Calorii: 180.7

Ravioli cu ricotta și spanac

Cantități: 150g, Calorii: 252

Clătite cu dulceață

Cantități: 50g, Calorii: 146.5

Cât investești în copilul tău?

4 ore
08:30-12:30 orar
1265
/ Luna
25 RON / Ora
+ 22 masă / zi
8 ore
08:30-16:30 orar
1610
/ Luna
25 RON / Ora
+ 26 masă / zi
9 ore
08:30-17:30 orar
1725
/ Luna
25 RON / Ora
175 RON / Zi
525 RON / Săptămână
+ 26 masă / zi

Încă mai avem câteva locuri disponibile!

Hai să vezi dacă GreenKid e locul potrivit pentru copilul tău. 🌱

📍 Grădiniță - Grupa mică: 4 locuri libere
📍 Școală - Clasa pregătitoare: 6 locuri disponibile

Singura grădiniță și școală din Brașov cu abordare Reggio Emilia & Volantis, unde copilul tău învață prin joacă, își dezvoltă gândirea critică și încrederea în sine.