Într-o zi însorită de iunie, curtea Școlii Primare GreenKid s-a umplut de emoție, cântec și bucurie. Copiii, părinții și echipa educațională s-au reunit pentru a celebra încheierea unui nou an de învățare, descoperire și creștere împreună.
Anul acesta a avut o semnificație aparte: prima generație de copii care a început clasa pregătitoare la Școala Primară GreenKid a absolvit cu succes acest prim pas din parcursul său educațional. În același timp, ne pregătim cu entuziasm să întâmpinăm, din toamnă, o nouă generație de copii care vor începe aventura clasei pregătitoare în comunitatea noastră.
Cu sprijinul educatoarelor și educatorilor, copiii au pregătit mici momente artistice. Au primit coronițe împletite din flori de câmp, diplome și portofoliile care adună lucrările, proiectele și experiențele lor de peste an, amintiri prețioase ale unui drum parcurs cu răbdare și curiozitate.
Un moment special al sărbătorii a fost interpretarea, pentru prima dată, a imnului GreenKid, cântat împreună de copii și echipă, într-o atmosferă plină de emoție și apartenență.
Astfel, copiii și-au luat rămas-bun de la încă un an școlar și grădinicesc, purtând cu ei în suflet amintiri frumoase, noi prietenii și experiențe care îi vor însoți mai departe.