La GreenKid a devenit deja o tradiție ca fiecare anotimp să fie marcat printr-o săptămână de activități tematice.
Festivalul Primăverii va debuta în prima săptămână din luna martie și ne pregătim să întâmpinăm anotimpul renașterii așa cum se cuvine.
Festivalul Primăverii este un eveniment care aduce împreună copii, cadre didactice și părinți, bucurându-ne de natura tot mai vie, de primele zile mai calde din acest an, de primele flori și de întoarcerea păsărilor din țările calde.
Primăvara, la GreenKid, nu înseamnă doar flori desenate pe hârtie sau povești citite în clasă, înseamnă mâinuțe care plantează semințe și bulbi de flori în pământul mustind de viață, puieți așezați cu grijă pentru ca anul viitor să ne bucurăm de un copăcel viguros. În acest an, copiii vor planta flori de primăvară și arbori, alături de cadrele didactice, învățând că fiecare gest mic are o mare însemnătate. Plantarea nu este doar o activitate practică, ci o lecție despre răbdare, despre grijă și despre legătura profundă dintre om și natură.
Un alt moment special din cadrul Festivalului Primăverii sunt atelierele de creație, unde materialele reciclabile capătă o nouă viață. Cutii, bucăți de carton, capace, hârtii sau ambalaje se transformă, prin imaginația copiilor, în jucării, obiecte și creații inedite. Accentul nu cade pe rezultat, pe perfecțiune sau pe produsul final, ci pe proces, pe explorare, încercarea continuă și descoperire. Prin intermediul acestor activități, copiii vor învăța că fiecare idee este valoroasă, fiecare încercare contează, se vor bucura de experiență și de rezultatul muncii lor. Totodată vor învăța că înainte de a renunța la un obiect, îl putem privi dintr-o altă perspectivă, că putem reconstrui și recrea astfel încât să reutilizăm obiectele. Este o lecție despre sustenabilitate, dar spusă pe limba lor: prin joacă, prin experimente, prin bucuria de a crea și de a le lăsa imaginația liberă. Astfel, copiii învață că grija față de mediul înconjurător începe cu gesturi mici, dar cu însemnătate mare.
Primăvara este și despre păsări și tot ce ține de prietenii înaripați. Astfel, copiii vor învăța ce păsări migrează în țările calde și ce păsări iernează în România, cu ce se hrănesc acestea, unde-și construiesc cuiburile și din ce materiale. Ei vor afla informații interesante despre nevoile păsărilor și vor fi ghidați să găsească răspunsuri și prin observarea directă, în natură, pentru că, adesea, curiozitatea este cea mai bună metodă de învățare.
Unul dintre cele mai îndrăgite momente de către copii este confecționarea hrănitoarelor pentru păsări. Din materiale simple: role de hârtie, unt de arahide și semințe, copiii vor crea și anul acesta mici surse de hrană pentru prietenii înaripați. Este o activitate aparent simplă, dar plină de semnificație: copiii înțeleg că pot contribui concret la binele altor viețuitoare.
La GreenKid, ieșirile în natură fac parte din abordarea educațională. Astfel, ne propunem și în cadrul Festivalului Primăverii să ieșim împreună cu copiii în natură. De data aceasta scopul va fi de a observa schimbările aduse de primăvară: mugurii care încep să iasă, lumina diferită, zilele mai calde, mirosul pământului reavăn. Vom organiza o zi de igienizare a spațiului public, învățându-i pe copii că responsabilitatea nu este o povară, ci un gest firesc de grijă față de mediu. Prin intermediul acestor activități, copiii învață despre rolul naturii în viețile noastre. Învață că parcul, pădurea, curtea școlii sau spațiul verde din fața blocului nu aparțin „altcuiva”, ci este al tuturor, iar grija pentru natură este o formă de grijă pentru noi înșine și o responsabilitate pe care o avem față de planetă.
La GreenKid, credem că educația prinde rădăcini atunci când este trăită. Iar acest eveniment nu reprezintă doar o serie de activități tematice, ci o experiență care îi ajută pe copii să crească frumos, conștienți și conectați la mediul înconjurător. Primăvara devine astfel nu doar un anotimp din calendar, ci o stare de spirit, bucuria de a renaște, momentul reîntoarcerii păsărilor, înverzirea copacilor și, desigur, bucuria zilelor tot mai calde.