Există ceva ce mă preocupă tot mai mult în ultimii ani. Faptul că foarte mulți părinți aleg școala aproape exclusiv după criterii academice. Rezultate, note, examene, performanță, reputație.

Să ne înțelegem: nu spun că nu contează! Căci conteaza! Dar sincer, îmi doresc să fie mai mulți care să întrebe: „Cum se va simți copilul meu în acel loc, zi după zi, ani întregi?”

Școala este doar locul unde copilul învață mai multe decât matematică și limba română. Școala este locul în care copilul învață cine este și care este locul său dorit în această lume. Aici descoperă dacă vocea lui e ascultată. Dacă greșeala este permisă. Dacă întrebările sunt binevenite. Dacă i se permite să aibă curaj, să încerce fără teama de a fi judecat. Dacă este acceptat. Dacă învățarea este bucurie… sau presiune. Dacă începe să iubească învățarea sau să se teamă de ea.

Cred că, în zilele noastre, mulți copii își pierd relația sănătoasă cu învățarea.
Culmea este că din prima zi de viață, copiii învață, dar fără să asiste la lecții. Învață pentru că interacționează cu mediul și cei dragi. Copiii chiar nu trebuie împinși spre învățare, copiii sunt construiți pentru a învăța!

Si atunci, întrebarea reală este: ce se întâmplă pe parcurs încât atât de mulți ajung să creadă că nu sunt suficient de buni, suficient de inteligenți sau suficient de capabili ca să susțină învățarea?

Diferență este uriașă între a învăța și a fi constrâns să asculți de materie și profesor… Un copil poate reproduce informație și, în același timp, să-și piardă complet încrederea în sine. De ce? Pentru că nu este procesul său transformator…nu este filtrat prin propria ființa, este doar o sarcină de îndeplinit, pentru o evaluare de primit.
Poate lua note bune și să îi fie frică să greșească. Să îi fie frică sa pună sub semnul întrebării conținutul învățat: de ce, cum, când, unde? Mai bine învață începutul, cuprinsul și încheierea…așa are certitudinea ca va fi notat cu FB.
Poate performa chiar, cu medii bune și premii la final de an școlar și, în interior, să simtă că nu valorează nimic fără validare.

Iar aceste lucruri merg mai departe în viața adultă: în felul în care acel om (nu) va vorbi, în felul în care (nu) va cere ajutor,
(nu) va iubi, (nu) va avea curaj, (nu) va face față eșecului, (nu) va menține o relație, (nu) va conduce o echipă, (nu) va avea încredere în propriile idei…

De aceea cred că alegerea unei instituții de învățământ este una dintre cele mai importante decizii pe care le iei, ca părinte.

Pentru că un copil, în școală, își construiește identitatea.

Iar întrebările importante nu sunt: „Câte teme primește?”sau „Ce rezultate are la examene?”

Răspunde-ti la următoarele întrebări înainte de a lua orice decizie:

Copilul meu este văzut aici?
Este ascultat?
Are voie să fie diferit?
Are voie să greșească?
Își păstrează curiozitatea?
Îi place să învețe?
Se simte în siguranță emoțional?
Pleacă acasă mai încrezător sau mai speriat?

Un copil care iubește învățarea va continua să crească toată viața. Un copil care învață doar din frică… va căuta mereu validare și va evita greșeala.

Nu știm pentru ce profesii sau meserii se vor pregati, căci lumea de acum sigur nu va fi aceeași peste 20 de ani, dar știu sigur că lumea în care vor trăi copiii noștri va avea nevoie mai mult ca oricând de oameni care gândesc, pun întrebări, se adaptează, colaborează, învață continuu și au curajul să fie ei înșiși.

Așadar, dragă părinte: alege înțelept!