Mai știți poveștile acelea pe care ni le spuneau bunicii despre fetele și femeile măritate care se adunau la șezători? Fiecare avea un lucru de mână la ea, cântau, mâncau și vorbeau vrute și nevrute. Dar mai mult decât orice conta timpul petrecut împreună, legătura aceea care se creea în mica lor comunitate. Chiar dacă șezătorile de altădată și-au pierdut din încărcătura lor și nu mai sunt ca pe vremuri, nimeni și nimic nu ne împiedică să ne creăm spațiu pentru șezători moderne, adaptate timpurilor pe care le trăim. În această toamnă dăm startul unor evenimente comunitare, pe care le numim șezători și care au menirea de a ne apropia și mai mult, de a ne uni într-un scop comun – copiii noștri.
Prima șezătoare a avut loc joi seara, pe 13 noiembrie, când părinții din comunitatea GreenKid s-au reunit într-o atmosferă caldă și plină de voioșie pentru a meșteri lumânări din ceară naturală, oferită cu grijă de Apicola. A fost un moment dedicat părinților, un timp în care mâinile au lucrat cu migală, iar gândurile bune s-au așezat firesc în povești, zâmbete și sentimentul că fac parte dintr-o comunitate implicată și unită. În aceeași zi, copiii de la clasa pregătitoare Curajoșii au copt fursecuri pentru părinții prezenți la șezătoare, iar acestea au mers de minune alături de un ceai natural din fructe, pentru că serile deja sunt mai reci și pentru că mâinile lucrează mai cu spor atunci când au alături și o cană de ceai.
Folosirea cerii naturale nu a fost întâmplătoare. La GreenKid credem în frumusețea lucrurilor simple, curate și prietenoase cu natura, pentru că ceea ce este bun pentru om, este bun și pentru natură. Lumânările create de părinți se vor regăsi pe tarabele din cadrul Târgului de Crăciun, unde vor fi puse spre vânzare, iar fondurile obținute vor susține reabilitarea hambarului școlii. Prin fiecare lumânare modelată cu grijă, părinții au contribuit nu doar la crearea unui obiect făcut cu drag, din suflet, ci au pus o piatră mică pentru viitorul copiilor, prin crearea unui spațiu sigur, armonios care va prinde contur în aprilie 2026. Pentru că puterea unei comunități unite este de nezdruncinat și împreună putem realiza lucruri pe care nici măcar nu ne imaginăm că le putem face.