Halloween cu zâmbete și praf de somn

Deși ne plac mai mult sărbătorile noastre autohtone, nu ne dăm în lături nici de la o noapte memorabilă de Halloween. La GreenKid aceasta nu a venit cu povești de groază, ba din contra – a fost una plină de râsete, distracție, muzică și voie bună. Spiridușii somnoroși și fantomițele vesele s-au prezentat regulamentar la grădiniță gata de aventură la ora 19:00, cu pijamale colorate, papucei pufoși, plușul preferat și, desigur, în costume de Halloween care mai de care mai haioase. Educatoarele i-au întâmpinat cu voie bună într-o atmosferă plină de veselie, cu dovleci luminați, decoruri tematice și muzică de distracție.

Seara a început cu dansuri haioase și jocuri care i-au relaxat pe copii. A urmat un atelier de pictură pe față, unde micii participanți s-au transformat în prințese, fantomițe prietenoase, animale preferate și nu în ultimul rând dovlecei zâmbitori. O proiecție de film asezonat cu popcorn delicios, i-a binedispus pe copii, iar când Moș Ene s-a prezentat și el regulamentar la grădiniță, aruncând ghiduș praf de somn pe la ochișori, fiecare și-a îmbrățișat jucăria preferată, păturica pufoasă și au dormit duși întreaga noapte. Dimineața i-a găsit veseli, povestind impresii din seara precedentă și bucurându-se împreună de micul dejun pregătit cu grijă de educatoare.

Copiii s-au simțit în siguranță, iubiți și parte dintr-o mare familie GreenKid. 💚

Alte postări

1.11.2026
Festivalul Cartofului GreenKid – o săptămână de descoperiri și un weekend în comunitate 19–25 octombrie 2026 | GreenKid Brașov și Vama Buzăului Ce putem învăța pornind de la un cartof? Mult mai mult decât ne-am imagina la prima vedere. În...
31.10.2026
GreenKid Teaching Companion: de la curiozitatea copilului la experiențe de învățare adaptate Un copil se oprește în fața unui material, îl întoarce pe toate părțile, încearcă să îl folosească și revine asupra lui. Uneori pune o întrebare cu voce tare....
31.10.2026
GreenKid pregătește două proiecte pilot pentru învățare adaptată și o trecere firească de la grădiniță la școală Fiecare copil ajunge la o nouă etapă de învățare cu propriile cunoștințe, întrebări și nevoi. Unii copii sunt pregătiți să exploreze provocări academice...