Ziua Porților Deschise la GreenKid!
Pe 28 februarie 2026, între orele 10:00 și 13:00, vă așteptăm cu entuziasm la Ziua porților deschise la școala privată GreenKid din Brașov. Revenim cu acest reminder pentru că suntem conștienți cât de importantă este decizia alegerii unei școli. Mai mult decât atât, știm cât de mult contează pentru părinți să „simtă” locul, să vadă și să înțeleagă în mod direct spațiul unde copilul tău ar putea începe un nou capitol.
Dacă ești în căutarea unei școli sau poate încă nu ai ajuns la această etapă și analizezi variante de grădiniță privată în Brașov, evenimentul organizat de noi poate fi ocazia potrivită pentru a cunoaște comunitatea GreenKid și pentru a înțelege ce înseamnă în mod concret abordarea educațională Reggio Emilia.
Ce presupune Ziua porților deschise pentru părinți?
Ziua porților deschise nu este doar o vizită formală, ci un timp dedicat dialogului real. Este momentul în care poți pune întrebările care poate deja te frământă: despre program, adaptare, evaluarea copiilor, activități extrașcolare, relația școală–familie sau parcursul educațional pe termen lung. Sau chiar poate încă nu ești sigur dacă al tău copil este pregătit să fie înscris la școală? Suntem aici să-ți răspundem cu sinceritate, să-ți oferim detalii și claritate.
Totodată, vei putea cunoaște viitoarea învățătoare care va prelua clasa pregătitoare din septembrie 2026. Îi vei putea adresa întrebările pe care știm deja că le ai puse cel puțin pe o listă în capul tău. Vizitându-ne, vei înțelege care este ritmul unei zile la GreenKid pentru copii și cum se construiește continuitatea între grădiniță și școală, în interiorul aceluiași campus. Nu uitați – și copiii sunt bineveniți, luați-i cu voi. Ei pot explora spațiul și vei putea astfel să te asiguri dacă rezonează cu acesta, dacă i-a plăcut și s-a simțit bine. Adesea cel mai bun feedback vine din partea lor.
Ce veți descoperi la GreenKid?
La GreenKid, abordarea educațională Reggio Emilia prinde viață în sălile de clasă prin proiecte, dialog, explorare și experiențe autentice de învățare. La Ziua Porților Deschise veți putea observa:
- organizarea spațiilor de lucru și a centrelor de interes;
- materialele educaționale folosite în procesul de învățare;
- modul în care este încurajată autonomia copilului;
- atmosfera de lucru și relația dintre cadrele didactice și copii.
- sălile de clasă, sala de mese, curtea și celelalte spații adiacente.
Veți descoperi o școală primară unică în orașul Brașov care pune accent pe curiozitate, gândire critică și învățare prin experimentare, dar și pe echilibru emoțional și dezvoltare armonioasă.
Totodată, pentru familiile care analizează opțiuni de grădiniță privată Brașov, este important de știut că în aceeași clădire funcționează și grădinița GreenKid, ceea ce permite o tranziție firească și coerentă între etape.
Un alt aspect pe care îl veți putea discuta ține de organizarea anului școlar. La GreenKid, taxa anuală se achită pentru 10 luni, iar în vacanțele școlare din octombrie și februarie copiii pot veni la școală și beneficiază de activități de joacă și relaxare. Pentru lunile iulie și august, există opțiunea Clubului de vacanță, la un cost mai accesibil. De asemenea, pentru înscrierile la grădiniță și școală, realizate până la data de 15 mai, se aplică o reducere de 15%, ofertă early bird.
GreenKid este singura instituție de invatamant din Brașov, autorizată, in curs de acreditare, care integrează în mod consecvent abordarea Reggio Emilia – o viziune educațională care pune copilul în centrul procesului de învățare, încurajează autonomia, gândirea critică, explorarea și trăirea de experiențe autentice.
Cui se adresează evenimentul?
Evenimentul este dedicat:
- părinților care caută o școală primară în Brașov pentru clasa pregătitoare și clasa I;
- familiilor interesate de continuitatea grădiniță–școală într-un cadru sigur și armonios;
- părinților care își doresc mai mult decât un program școlar standard și caută o abordare educațională centrată pe copil;
Cum vă puteți înscrie la Ziua porților deschise?
Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă, deoarece locurile sunt limitate. Pentru a asigura un cadru potrivit pentru dialog și tururi ghidate, organizăm accesul în mod structurat.
Adresa Școlii Primare GreenKid este Strada Nicolae D. Cocea nr. 12, Brașov.
Alegerea unei școli este un pas important, iar întâlnirea directă cu echipa și posibilitatea explorării spațiului, fac diferența dintre o simplă opțiune și o decizie asumată. Dacă vă doriți o școală privată în Brașov care prioritizează dezvoltarea copilul, creativitatea, curiozitatea și îi susține ritmul natural de învățare și construiește educația în parteneriat cu familia, vă invităm să ne cunoaștem.